Arhiepiscopul greco-catolic Lucian Mureşan a fost numit oficial Cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea
Papa Benedict al XVI-lea a numit sambata, in cadrul unei ceremonii oficiale cunoscute sub numele de concistoriu, 22 de noi cardinali la Vatican, intre care si pe Preafericitul Lucian Muresan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, informeaza Mediafax citand CNN.
Numele celor 22 de noi cardinali au fost anuntate la inceputul lunii ianuarie. Optsprezece dintre noii cardinali, cunoscuti si ca "printi ai Bisericii", au varste sub 80 de ani ceea ce inseamna ca sunt eligibili pentru a face parte dintr-un conclav secret care va numi, la momentul necesar, succesorul Papei, relateaza Reuters.
Episcopul Lucian Muresan este al treilea cardinal roman, dupa Cardinalul Iuliu Hossu (numit in 1969 de Papa Paul al VI-lea) si Cardinalul Alexandru Todea (numit in 1991 de Papa Ioan Paul al II-lea).
In cadrul ceremoniei oficiale de la Bazilica Sfantul Petru. au fost ridicati la rangul de cardinal: Arhiepiscopul de New York Timothy Dolan, Arhiepiscopul Edwin F. O'Brien de Baltimore, Arhiepiscopul de Toronto Thomas Collins, precum si Episcopul de Hong Kong John Tong Hon si Arhiepiscopul Major George Alencherry din India. Ceilalti clerici provind in Germania, Olanda, Cehia, Romania, Brazilia si Italia, scrie HotNews.ro
- 119 afişări
Pe aceeaşi temă
- Relatările despre apariţia Sfintei Fecioare Maria în Medjugorje, anchetate oficial de Vatican
- Papa Benedict, in timpul primei slujbe tinute in 2010: Trebuie sa respectam mai mult mediul inconjurator
- Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai
- Mesaj cutremurător al Papei Benedict al XVI-lea: Întunericul care îl ascunde pe Dumnezeu ameninţă omenirea
- Vaticanul se pregăteşte de beatificarea lui Ioan Paul al II-lea. Sicriul papei a fost scos din criptele Vaticanului
Redacţia
Telefon: 0745-399.908
E-mail:
floricadura@yahoo.com
ziarulbn@yahoo.com
ziarulbn@gmail.com
Ştirile cele mai...
-
21/05/2012 - 19:19
-
21/05/2012 - 06:56
-
21/05/2012 - 06:51
-
21/05/2012 - 06:44
-
19/05/2012 - 10:14
-
15/12/2011 - 11:07
-
23/04/2012 - 07:00
-
09/05/2012 - 19:45
-
03/05/2012 - 17:58
-
13/01/2012 - 11:33
-
09/05/2012 - 17:08
-
26/04/2012 - 09:47
-
19/04/2012 - 20:29
-
01/12/2011 - 11:52
-
07/05/2012 - 19:43
Poemul săptămînii
-
4 săptămâni 5 zile ago
-
6 săptămâni 15 ore ago
-
6 săptămâni 16 ore ago
-
7 săptămâni 2 zile ago
-
7 săptămâni 6 zile ago
-
7 săptămâni 6 zile ago
-
7 săptămâni 6 zile ago















Comentarii
Publică un comentariu nou